Vremea in Braila » Detalii & Prognoza

Personalităţi brăilene

Mina Minovici

(n. 30 aprilie 1858, Brăila - d. 25 aprilie 1933, București)

S-a născut la Brăila la 30 aprilie 1858 într-o familie mic-burgheză cu 9 copii.
  • Studiile secundare le face la Gimnaziul din Brăila (1869-1873), completate ulterior la Iaşi (bacalaureat 1884).
  • Intre 1873 şi 1881 urmează în Bucureşti Scoala Superioară de Farmacie iar între 1880-1885 Facultatea de Medicină.
  • 1979-1883, preparator al cursului de chimie ţinut de C. Davila la Şcoala Superioara de farmacie; farmacist extern al Eforiei Spitalelor Civile din Bucuresti.
  • 1885-1888, specializare în toxicologie si doctorat la Paris.Teza de doctorat: "Étude medico-legale sur la mort subite à la suite de coups sur l'abdomen et le larynx"
  • 188-1890, medic secundar la Spitalul din Brăila
  • 1891-1892, medic legist al capitalei
  • 1892, fondator si director al Morgii şi al Serviciului Antropometric al capitalei
  • A fost profesor de medicină legală la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1892-1932) si decan al acesteia (1919-1921; 1923-1924;1926; 1930-1931)
  • 1912-1914, Director general al Serviciului Sanitar al României
  • Este fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară.
  • Este fondator al Institutului Medico-Legal "Mina Minovici" din Bucureşti (primul aşezământ medical de acest fel din lume) şi director al institutului între 1924 şi 1933.



Hariclea Darclée

(n. 10 iunie 1860, Brăila; d. 12 ianuarie 1939, București)
Solistă de operă, una dintre cele mai celebre cantăreţe dramatice ale timpului, cu concerte pe marile scene lirice ale lumii.

Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, iar pe 21 aprilie 1884 (acompaniată de cunoscuta pianistă Zoe Miclescu) obţine un frumos succes într-un concert dat în Iaşi.

În 1886 pleacă la Paris unde studiază canto şi conservator.
Sfătuită de renumitul bariton Faure dar şi de compozitorul Gounod, la 4 ianuarie 1889 debutează la Opera Mare din Paris în rolul Margaretei din Faust şi a Julietei din Romeo si Julieta şi obţine un mare succes. Timbrul vocal şi jocul scenic expresiv au impus-o printre cele mai apreciate cântăreţe dramatice ale timpului.

A cântat pe merile scene ale lumii amintind aici Nisa, Petersburg, Milano, Buenos Aires, Rio de Janeiro, Montevideo, New York, Monte Carlo, Roma, etc.




Arthur Verona

(n. 25 august 1868 Brăila - d. 26 martie 1946 București)
Pictor, cu studii la Munchen si Paris, a participat la numeroase Saloane naţionale şi internaţionale de pictură.

Urmează şcoala primară în oraşul natal, şase clase la Liceul Real din Cernăuţi (absolvit în 1888) şi Academia Militară din Viena. Absolvă Academia militară în anul 1891, devenind ofițer de dragoni în armata austriacă. Îşi dă demisia în 1894 şi se întoarce în ţara.
Face studii de pictură la Munchen cu Fritz von Uhde şi Simon Hollósy (1895 şi 1897) şi la Paris (1899-1900) cu  W.A. Bouguereau, Gabriel Ferrier şi Jean Paul Laurens.
Din anul 1926 este membru în Comisia Monumentelor Istorice.
Este membru fondator al Societăţii "Tinerimea Artistică".
Participă la numeroase Saloane naţionale şi internaţionale de pictură.





Gheorghe Munteanu Murgoci

(n. 20 iulie 1872, Brăila - d. 5 martie 1925, Bucureşti)
Geolog, mineralog, pedolog. Membru fondator al Asociţiei Internaţionale pentru Ştiinţa Solului şi al Institutului de Studii Est-Europene.

Face studiile secundare la Liceul Real din Brăila (1884-1891) iar pe cele superioare la  Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti (1892-1895).

După terminarea studiilor universitare, pleacă la specializare în Austria (studiază la Viena cu profesorii Becke şi Tschermak (1897-1899)) și apoi în Germania la Munche (1899-1900) unde obţine şi doctoratul în petrografie (1901) cu teza "Über die Einschlüsse von Granat - Vesuvian - fels in dem Serpentin des Parîngu - Massiv - Rumänien".

În anul 1902 este profesor la Liceul din Ploieşti iar în 1908 la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti.

În 1903, Gheorghe Munteanu Murgoci devine primul docent universitar din România în mineralogie.

Este profesor de geologie şi mineralogie la Şcoala Naţionala de Poduri şi Şosele (1908) şi la Şcoala Politehnică din Bucureşti (1920 - 1925).

Este preşedinte al Comisiei Internaţionale pentru Cartografierea Solului (Praga 1922), membru corespondent al Academiei Române (1933), membru fondator al Asociaţiei Internaţionale pentru Ştiinţa Solului (şi membru de onoare in comitetul de conducere), membru fondator al Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Întemeietor al ştiinţei solului din România a întocmit prima hartă agrogeologică din ţara (harta tipurilor de sol).

A descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale.





Constantin Sandu-Aldea

(n. 14 noiembrie 1874, Tichilești, Brăila - d. 21 martie 1927, București)
Inginer agronom, scriitor si profesor universitar, fondatorul ştiinţei ameliorării plantelor de cultură din România. Ca scriitor s-a remarcat prin romane si nuvele de orientare semănătoristă.

În 1892 a absolvit Liceul Real din Brăila iar în anul 1986 Şcoala Centrală de Agricultură de la Herăstrău.

A făcut studii agricole la Paris (1901-1903) şi la Berlin (1904-1906) obţinând diploma de doctor în ştiinţe agricole.

Este fondatorul ştiinţei ameliorării plantelor de cultură în România, dintre lucrările sale în domeniu putând menţiona:"Selecţiunea metodică a cerealelor şi bazele ştiinţifice ale selecţiunii" (1907), "Ameliorarea plantelor agricole" (1915, primul tratat românesc pe această temă).

A scris şi cărţi dedicate ţărănimii în vederea popularizării cunostiţelor ştiinţifice în rândurile acestora: Scrisori catre plugari (1901), Cărticica plugarului (1907), Sfaturile unui plugar luminat, etc

Ca scriitor s-a remarcat prin romane si nuvele de orientare semănătoristă: În urma plugului (1905), Doua neamuri (1906), Pe drumul Bărăganului (1908), Ape mari (1910), Pe Mărgineanca (1912).

A fost Membru corespondent al Academiei Române (1919).




Ion Theodorescu Sion

(n. 2 ianuarie 1882, Ianca,Brăila - d. 31 martie 1939, București)
Pictor, "unul dintre cei mai mari pictori ai compoziţiei pe şevalet din plastica românească" (Doina Schobel), cu studii superioare la Academia de Arte Frumoase de la Paris, membru al Comitetului de constituire a Societăţii Artiştilor Plastici, distins cu prestigioase premii la expoziţii intrenaţionale.

Urmează în Brăila şcoala primară între 1889 şi 1893 şi trei clase la Liceul Real din aceeaşi localitate (1894-1897).

A urmat cursurile Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti (1894-1903) avându-i profesori pe G.D. Mirea, Ipolit Strîmbu, şi Ion Georgescu, iar în perioada 1904-1907 a studiat la Academia des Beaux-Arts din Paris cu Jean Paul Laurens şi Luc Olivier Merson.

Face călătorii de studii în Algeria, Anglia, Belgia, Olanda, Franţa, Italia, Turcia, etc. În acest timp, a publicat și desene satirice în revistele „Furnica”, „Zavera” și „Nea Ghiță”.

Este membru fondator al Asociaţiei "Arta Română", membru (in câteva rânduri vicepreşedinte si preşedinte) al juriilor Saloanelor Oficiale, profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

Face parte din Comitetului de constituire a Societăţii Artiştilor Plastici. Este Inspector general în Ministerul Artelor (1926).

Participă la expoziţiile de artă românească din străinătate: Barcelona (1929), Haga şi Amsterdam (1930), Paris (1937), New York (1939).

În 1935 face parte din grupul de artişti care a decorat interiorul Palatului Regal (actualul Muzeu de Artă al României).




Maria Filotti

(n. 9 octombrie 1883, Batogu, Brăila - d. 5 noiembrie 1956)
Actriţă, stea de primă mărime a scenei teatrale româneşti, cu studii de teatru la Paris, membră - ca reprezentantă a României - în Comitetul Internaţional al Societăţii Internaţionale de Teatru, deţinătoare a numeroase titluri şi ordine.

A absolvit învăţământul particular la Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila. După terminarea studiilor liceale s-a înscris la Universitatea din București la secțiile Litere, Filosofie și Drept. Urmand sfaturile profesorului universitar Ștefan Sihleanu (director al Teatrului Național București în acea perioada) studiază la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (avandu-i profesori pe Aristizza Romanescu şi C. Notara) pe care-l absolvă în 1906.

Face studii de artă la Paris iar în 1921 devine profesoară la Conservatorul la care a studiat.

În 1906 a fost angajată la Teatrul Naţional din Iaşi, iar în 1907 ajunge la Teatrul Naţional din Bucureşti (chemată de Al. Davila) unde a jucat 30 de ani.
Din 1937 a jucat la Teatrul Comedia, apoila Teatrul din Sărindar (pe care la condus în perioada 1940-1949). În 1949 revine la Teatrul Naţional din Bucureşti, din cadrele căruia a facut parte pînă în 1956.

A interpretat peste 170 de roluri din repertoriul clasic şi modern, universal şi românesc, fiind distinsă cu înalte titluri şi ordine.

A fost Preşedinte al Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici, membră  (ca reprezentantă a României) în Comitetul Internaţional al Societăţii Internaţionale de Teatru.




Panait Istrati

(n. 10 august 1884 Brăila — d. 16 aprilie 1935, București)
Scriitor român, peregrin prin lume în căutarea de sine, prieten cu prozatorul Romain Rolland, autor a zeci de scrieri bilingve (română şi franceză).

Prozator de exceptie, considerat de H. Barbusse "una din acele minţi şi unul din acei artişti care aparţin întregii omeniri".

A urmat scoala primară Nr.11 din Brăila (1891-1897). Debutează în publicistică sub auspiciile mişcării socialiste în anul 1907 cu articolul Hotel Regina în revista România muncitoare.

Între 1912 şi 1930 a peregrinat prin diverse oraşe București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne, cea mai mare parte a timpului petrecand-o însă in Franţa.

A început sa scrie literatură la îndemnul prozatorului francez Romain Rolland, care îi şi prefaţează prima operă Chira Chiralina.
După ani de mare succes in Franţa, ca urmare a lipsurilor şi nesigutanţei, în 1930 se întoarce definitiv în ţară.

În cinstea memoriei scriitorului în Franţa a luat fiinţă asociaţia " Les Amis de Panait Istrati" iar la Brăila Cenaclul Literar "Panait Istrati" al Uniunii Scriitorilor din România.




George Niculescu Basu

(n. 9 aprilie 1882 – d. 19 octombrie 1964)
Artist liric de renume mondial, artist al poporului, susţinător a zeci de concerte pe marile scene lirice ale lumii, solist al Operei Române din Bucureşti.

Este descoperit şi iniţiat în tainele muzicii de profesorul său de la liceu, I.R. Simionescu.
Debutul îl are la Focşani în trupa de operete a lui Nicu Poenaru, apoi face parte din diverse ansambluri  de operă franceză şi italiană care dădeau reprezentaţii la Teatrul Naţional din Bucureşti.

După război face studii de specialitate în Italia cu profesorul Giuseppe Danza cântând totodată şi pe scenele lirice din Milano şi Parma.

În 1922 este angajat la Opera Română din Bucureşti, unde cunoaşte succesul.

A avut rolurile titulare din operele "Boris Godunov" de M.P. Musorgski, "Mefistofele" de A. Boito, "Gianni Schichi" de M. H. Puccini, "Cavalerul rozelor" de Richard Strauss.

Spre sfârşitul carierei publică volumul "Amintirile unui artist de operă" (1962).



Perpessicius

(n. 21 octombrie 1891, Brăila, d. 29 martie 1971, București)
Critic, istoric literar şi poet (purtând numele real de Dumitru Panaitescu), autor al unor monumentale opere de exegeză, întemeietor al Muzeului Literaturii Române în 1958, iniţiator al revistei literare "Manuscriptum".

Între 1898 şi 1902 urmează Şcoala Primară Nr. 4 din Brăila iar între 1902 şi 1910 Licecul Nicolae Bălcescu din acelaşi oraş.
În 1910 este student al Facultății de litere iar în 1914 devine licenţiat în filologie română şi romantică al Universităţii din Bucureşti.

Participă la războiul de întregire a neamului, de unde se întoarce cu mâna sfârtecată, urmând a scrie de aici înainte cu mâna stângă.

A fost funcţionar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919), profesor de liceu la Arad (1919), Târgu Mureş (1920), Brăila (1921-1922) şi Bucureşti (1922 -1951), inspector general secundar pentru învăţământ (1944-1947), şef de secţie la Institutul de Istorie Literară şi Folclor (1951-1954).
În 1958, datorită efertului său, este întemeiat Muzeul Literaturii Române.

A debutat cu schiţa "Omida - Din lumea celor care se târăsc" în revista brăileană "Flori de cîmp" (20 iulie 1911). În aprilie 1913 debutează ca poet în revista "Versuri şi proză" cu poezia Reminiscență.

Colaborează la importante reviste literare ale vremii, scoate revista "Letopiseţi", conduce "Universul literar" (1925-1927), face parte din redaţia "Cuvîntului" (1927-1933), deţine cronica literară la Radio Bucureşti (1934 - 1938).

Dintre numeroasele volume publicate amintim: Scut şi targă (1926), Itinerar sentimental (1931), Repertoriu critic (1925), Mentiuni critice (5 volume, 1928, 1934, 1936, 1938, 1946), Mentiuni de istoriografie literară şi folclor (1957), etc

A fost distins cu Premul Naţional pentru Literatură (1940) şi Premiul de Stat pentru Literatură (1953).




Petre Andrei

(n. 29 iunie 1891, Brăila - d. 1940, Iași)
sociolog şi filozof, întemeietorul învăţământului sociologic din România. Membru port mortem al Academiei Române.

Urmează Şcoala Primară nr 2 din Brăila (1898 -1902) şi Liceul "Nicolae Bălcescu" din aceeaşi localitate.
Frecventează cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale Universității din Iași, pe care o absolvă în 1913 cu „Magna cum laude”. Între 1914 şi 1916 face studii pentru doctorat la Leipzig şi Berlin.

Participă ca ofiţer, voluntar, la Primul Război Mondial, fiind decorat cu „Steaua României”, „Coroana României” și „Crucea de război”.

În 1916 obţine doctoratul in filozofie cu teza "Filozofia valorii" apreciată de D. Gusti "cel mai complet studiu asupra valorii din cîte posedă literatura filozofică".

A fost profesor în învăţământul secundar ieşean (1916-1920),  conferenţiar (1920-1922) şi profesor la catedra de sociologie a Facultăţii de Litere şi Filozofie din Iaşi.

A fost membru al "Institutului Social Român", al "Academy for social science" din Washington, al "Societăţii de Filozofie şi Sociologie" din Paris şi al "Deutsche Gesellschaft für soziologie, Kant-Studient" din Berlin.

Opera principală: Mecanicism şi teologism in sociologia contemporană (1915), Problema fericirii: Fundamentul său etico-sociologic (1921), Sociologia revoluţiei (1921), Die soziologische Auffanssung der Erkenntnis (Leipzig, 1927), Probleme de sociologie (1927), Sociologia generală (1936), Filozofia valorii (postum, 1945).

În 1991 a fost ales post mortem membru al Academiei Române.




Ana Aslan

(n. 1 ianuarie 1897, la Brăila - d. 20 mai 1988, la București)
Farmacolog, endocrinolog, gerontolog de renume mondial, avand peste 300 de lucrări în domeniu, inclusă în toate marile enciclopedii ale lumii, deţinătoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale.

A absolvit învăţamântul particular la Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila (1915) şi Facultatea de Medicină din Bucureşti (1922).
În 1924 onţine doctoratul în medicină cu teza "Studiul circulaţiei periferice la om" iar în 1961 devine doctor în ştiinţe.

A fost asistent (1924-1940) şi şef de catedră (1940-1946) la Institutul Clinoco-Medical de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, profesor titular de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Timişoara (1945-1949), şef de secţie la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti (1948-1958), director al Institutului Naţional de Geriatrie si Gerontologie (1958-1988).

A fost membru al Academiei de Ştiinţe - secţia de medicină internă (1945-1948), membru al Academiei Române (1974), membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei Internaţionale de Gerontologie (1957), preşedinte al Societăţii Române de Gerontologie, membru in Consiliul Sanitar Superior, membru al Societăţii Naţionale de Gerontologie din S.U.A., membru de onoare al Societăţii de Ştiinţe dein New York, etc.

Până în anul 1980 a participat la peste 100 de congrese şi simpozioane medicale din ţară şi străinătate.

A preparat produsele geriatrice  Gerovital si Aslavital, fiind inclusă în toate marile enciclopedii ale lumii.




Vasile Băncilă

(n. 1 ianuarie 1897, Brăila - d. 10 iunie 1979)
Filozof, eseist, publicist. A adus importante contribuţii în domeniile filozofiei: logică, estetică, metafizică, filozofia culturii şi religiei.

Urmează şcoala primară în comuna Scorţaru Nou din judeţul Brăila (1903-1907), Liceul Nicolae Balcescu din Brăila (1907-1916), Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, obţinând licenţa cu filozofie cu magna cum laude (1918-1922).

Rănit în Primul Război Mondial (unde participă ca voluntar) este distins cu medalia "Victoria" şi Furajera "Mihai Viteazul".

Îşi continuă studiile de specialitate la Paris (1925-926, 1929-1930, ca membru al Şcolii Române de la Fontenay-aux-Roses).

A fost profesor de pedagogie şi filozofie la Şcoala Normală de Băieţi "St. O. Iosif" din Brăila (1921-1931) şi profesor de filozofie la Liceul "Mihai Viteazul" din Bucureşti (1931-1952).

Numeroasele articole şi studii au adus importante contribuţii în multe dintre domeniile filozofiei: logică, estetică, metafizică, filozofia culturii şi religiei.

Cărţi publicate: Doctrina personalismului energetic a d-lui Rădulescu-Motru (1928), C. Rădulescu-Motru pedagog (1932), Literatură şi puritate (1934), Erocraţie şi pedagogie (1937), Tragicul lui Pârvan şi tragicul modern (1937), Lucian Blaga, energie românească (1938), Semnificaţia Ardealului (1944), Potrete şi semnificaţii (postum, 1987).
Are, de asemenea, studii publicate în diverse volume omagiale şi colective.




Nae Ionescu

(n. 16 iunie 1890, Brăila - d. 15 martie 1940 )
Filozof şi logician de prestigiu, doctor în filozofie al Universităţii din Munchen, un Socrate al României (aşa cum l-a numit G. Calinescu).

Urmează în Brăila Şcoala Nr.1 de Băieţi (1897-1901) şi Liceul "Nicole Bălcescu" din aceeaşi localitate. Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ale cărei cursuri le încheie în 1912, cu specializare în filosofie.

În anul 1919 își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik.

A fost directorul Liceului Militar "Mănăstirea Dealului" din Târgovişte, conferenţiar şi profesor la Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti (1922-1940).

A format o elită gânditoare, o generaţie de aur a literaturii şi gândirii româneşti:  Mircea Eliade, Vasile Băncilă, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Petre Comarnescu, Ernest Bernea, etc.

A colaboratat cu numeroase articole la diverse publicaţii, amintind aici: Ideea Europeană, Noua revistă română, Gândirea, Revista de filozofie, Gazeta matematică, Analele Brăilei, etc.

O culegere din articolele sale, realizată de Mircea Eliade, a apărut în 1937 sub titlul Roza Vînturilor. A fost reeditată în 1990 de Dan Zanfirescu.

Opere în volume publicate: Filosofia religiei (curs, 1925), Introducere în problematica teoriei cunoaşterii (curs, 1926), Logica matematicei (curs, 1927), Logica I (1923), Logica formală (curs ţinut între 1927- 1928), Istoria logicei (1941, Metafizica I. Teoria cunoştinţei metafizice. Cunoaşterea imediată (1942), Metafizica II. Teoria cunoştinţei metafizice. Cunoaşterea imediată (1944), etc




Octav Doicescu

(n. 9 ianuarie 1902, Brăila - d. 10 mai 1981, București)
Personalitate de primă mărime a arhitecturii moderne româneşti, academician, profesor de excepţie la Institutul de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, cetățean de onoare al orașului New York.

A urmat şcoala primară în Brăila iar studiile de specialitate le-a facut la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti (1922-1930).

În 1971 devine doctor în arhitectură cu teza "Studiu pentru definirea conceptului arhitectural al Institutului Politehnic din Bucureşti".

A fost proiectant în cadrul unor instituţii publice din Bucureşti (1924-1930), şef colectiv de proiectare la I.P.C. (1949-1953) şi la Institutul Proiect Bucureşti (1953-1976), profesor titular la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti (1945-1972), vicepreşedinte şi preşedinte de onoare al Uniunii Arhitecţilor din România.

Dintre cele mai importante proiecte amintim: expoziţiile "Luna Bucureştilor" (1935-1936) şi "Casa Românească" din cadrul complexului pavilioanelor României la expoziţiile internaţionale de la New York (1939) şi Milano (1947), Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti (1953), Institutul Politehnic din Bucureşti (1967-1972).

Distincţii: Premiul de Stat (1953), Premiul Uniunii Arhitecţilor din Romania (1972).




Petre Stefănescu-Goangă

(n. 3 martie 1902, Brăila - d. 5 septembrie 1973)
Artist liric de talie mondială, profesor emerit la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti. A cântat pe multe scene europene.

Urmează clasele I-V la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila şi Liceul Internat din Iaşi.
Între 1922 şi 1927 face studii de canto la Paris cu Felia Litvinne, Georges Saillard, Salignac, etc. Student fiind, a cântat pe scenele din Bordeaux, Lille, Toulouse, Marsilia, Nice, Le Havre, etc

În 1927 este angajat la Theatre Royal din Liège, iar după şase luni este chemat la Opera din Bruxelles unde va cânta timp de trei ani. Între timp cântă şi pe scenele din Bucureşti şi Cluj.

Face studii de canto la Veneţia (1931), iar apoi cântă pe scenele din Franţa, Olanda, Belgia şi Spania.

În 1932 este angajat la Opera din Cluj iar în anul 1934 se transferă la Opera Română din Bucureşti.

Din 1950 a fost profesor la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti.

A interpretat rolurile principale din operele: Boris Godunov de Musorgski, Maeştrii cîntăreţi şi Walkiria de Wagner, Tosca de Puccini, Rigoletto de Verdi, Paiaţe de Leoncavallo, Cneazul Igor de Borodin, Dama de pică de Ceaikovski, etc



Ilarie Voronca

(n. 31 decembrie 1903, Brăila - d. 8 aprilie 1946, Paris)
Poet, cu studii universitare la Paris, redactor la Radiodifuziunea Franceză, autor a numeroase volume de versuri în română şi franceză.

Urmează studiile secundare la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila iar pe cele universitare la Bucureşti şi Paris.

În anul 1925 s-a stabilit în Franţa, fiind funcţionar la o bancă iar mai apoi redactor la Radiodifuziunea franceză.

Naturalizat francez în 1938, a luat parte activă la mișcarea de rezistență împotriva naziştilor (1942 - 1944).

Debutează în 1921 cu versuri simboliste (influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar) la "Sburătorul literar".

A fost colaborator la reviste literare din ţară şi străinătate: Contemporanul (1922-1932), 75 H.P. (redactor şef), Punct, Urmuz, Unu, Integral, România literară, Azi, Flacăra, XX - literatură contemporană, Nouvelles littéraires, Cahiers du Sud, Cahiers Juifs, Lirica (revistă antologică italiana), Journal de Poètes (Bruxelles).

Dintre creaţiile sale (30 volume, dintre care peste 20 sunt în versuri) amintim: Retrişti (1924), Colomba (1927), Ulise (1927), Plante şi animale (1929), Brăţara nopţilor (1929), Zodiac (1930), Invitaţie la bal (1930), Incantaţii (1931), Petre Schlemihl (1932), Patmos şi alte şase poeme (1933), etc.

Anual in Franţa se acordă, unui manuscris de poezie inedită, premiul "Ilarie Voronca".




Anton Dumitriu

(n. 31 martie 1905, Brăila - d. 08 ianuarie 1992, Bucureşti)
Filozof, logician, eseist şi publicist, doctor în filozofie, membru al unor instituţii ştiinţifice importante, membru în consiliile de conducere al unor reviste de specialitate din strainătate.

Urmează în Brăila Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1 si Liceul "Nicolae Bălcescu" (bacalaureat, 1925).
Ca student al Facultății de Științe a Universității din București, studiază cu profesorii Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompei, Traian Lalescu, Octav Onicescu iar în 1929 obține licența în Matematici. În 1930 este şi absolvent al Facultăţii de Litere şi Filozofie din acelaşi centru universitar.

În 1938 își susține doctoratul în filosofie cu teza "Bazele filosofice ale științei" (președinte comisie: pe Constantin Rădulescu-Motru, referent P.P. Negulescu).

A lucrat ca profesor de matematică la Brăila (1929-1933) şi Bucureşti (1933-1938), asistent la Universitatea din Bucureşti (ţine cursuri de logică matematică, primele de acest fel din România), profesor titular la catedra de logică şi istoria filozofiei vechi şi medievale de la acceeaşi universitate (1944-1948).

Între 1964 şi 1971 a fost cercetător ştiinţific principal şi şeful sectorului de logică clasică de la Centrul de Logică al Academiei Române.

A fost membru al unor importante instituţii ştiinţifice şi a făcut parte din consiliul de conducere al unor reviste de specialitate din străinatate: Academia Mediteranea del Dialogo din Roma, (din 1969), Comitetul consultativ al institutului Centro Superiore di Logico e Scienze Comparate din Bologna (1970), Consiliul de direcţie al revistei International Logic Review din Bologna (din 1970), Comitetul ştiinţific al revistei Il Contributo din Roma (din 1979) etc.

A ţinut lecţii şi a conferenţiat la diverse universităţi din Franţa, Germania şi Italia, a participat cu comunicări la congrese internaţionale de specialitate de la Amsterdam (1967), Viena (1968), Bucureşti (1971), Hanovra (1979).

Dintre cărţile sale menţionăm: Bazele filosofice ale ştiinţei (1938), Logica nouă (1940), Logica polivalentă (1943), Paradoxele Logice (1944), Soluţia paradoxelor logico-matematice (1966), Istoria Logicii, etc

Distincţii: premiul "Gh. Asachi" al Academiei Române (1941), premiul "Vasile Conta" al Societăţii Gazeta Matematică (1947), premiul "Vasile Conta" al Academiei Române (1968).




Mihail Sebastian

(n. 18 octombrie 1907, Brăila, - d. 29 mai 1945, București)
Romancier, eseist, cronicar dramatic şi literar, critic de artă, colaborator la numeroase publicaţii.

Urmează şcoala primară şi Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila (bacalaureat 1926).
Face studii universitare de drept și filozofie la București (liceţiat al Facultaţii de Drept din Bucureşti, 1929).

A debutat în 1927 la ziarul Cuvântul, fiind aici redactor până în 1933.

Colaborează la multe publicaţii, amintind aici: Viaţa Românească, Contemporanul, Azi, L'Indépendance roumaine, Index, Rampa, Război, Reporter, Revista Fundaţiilor Regale (redactor, 1936-1940), România literară, Tiparniţa literară, Universul literar, Vitrina literară, etc

Opere: Fragmente dintr-un carnet găsit (1932), Femei (roman, 1932), De două mii de ani (roman, 1934), Oraşul cu salcâmi (roman, 1935), Corespondenţa lui Marcel Proust (1939), Jocul de-a vacanţa (comedie în trei acte, 1939), Accidentul (roman, 1940), Steaua fără nume (comedie în trei acte, 1943), Ultima oră (comedie în trei acte, 1945), Insula (piesă de teatru rămasă neterminată).




Iannis Xenakis

(n. 29 mai 1922, Brăila, - d. 4 februarie 2001, Paris)
Compozitor, matematician, arhitect, membru al Academiei Franceze, creatorul mondial al muzicii aşa-zis matematice.

Urmează cursurile primare la Şcoala Elenă din Brăila, Liceul la Spati in Grecia (vacanţele mari si le petrece la parinţi în Brăila) şi Facultatea de Arhitectură din Paris.

A înființat "Centrul de studii de matematică și automatică muzicală" CÉMAMU (Centre d'études de mathématique et automatique musicales), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică.
A fost Membru al Academiei Franceze.

La 24 martie 1992 a fost proclamat membru de onoare al Comunităţii Elene din Brăila.

La 31 mai 1992, cu prilejul Săptămânii Internaţionale a Muzicii Internaţionale, revine în ţară ca oaspete de onoare al Ambasadei Franţei, revăzând oraşul în care s-a născut şi dând un recital de muzică la Teatrul "Maria Filotti".

Este creatorul muzicii aşa-zis "matematice", care utilizează materiale electro-acustice şi instrumente tradiţionale pe baza unor calcule din teoria probabilităţilor.

Din opera sa ( muzică simfonică, electroacustică şi camerală) menţionăm: Metastasis, Nomos alpha, Syrmos, Concert PH, Pitoprakta, Achoripsis, Amorsima-Morsima, Duel, Strategie, Nopţi, Eonta, Polytope, Herma.



Nicăpetre

(Nume la naştere: Petrică Bălănică, n. 27 ianuarie 1936, Brăila — d. 21 aprilie 2008, Canada)
Sculptor de notorietate internaţională, participant la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale, distins cu importante premii, având lucrări expuse în numeroase ţări ale lumii.

Urmează şcoala primară şi Liceul "Nicolae Bălcescu" în Brăila. În 1964 a absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.
În 1969 are în Bucureşti prima expoziţie personală (sculptură și desen, Galeria Simeza) urmată de alte 16 în România, Grecia şi Canada.

La 15 iulie 1980, Nicăpetre a părăsit România (plecarea din România i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio, Grecia), locuind o scurtă perioadă de timp în Grecia şi Italia.

În 1981 emigrează în Canada. Obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, în particular a continuat să deseneze, sa picteze, să scrie (volumul autobiografic Brăilița - Downtown - via UAP), să sculpteze trunchiuri de copaci răsturnați de furtună în parcuri şi locuri izolate.
În scurt timp a devenit un nume de prestigiu în lumea artelor plastice.

În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone, Japonia (juriul a trimis invitaţii la 740 de sculptori de o anume notorietate din 35 de ţări). Lucrarea premiată, Adam și Eva, sculptată în marmură, a intrat în colecția Muzeului Regal din Tokio.

Lucrările lui se află în locuri publice, muzee şi colecţii particulare din multe ţări ale lumii.

La 6 decembrie 2001 a fost înfiinţat la Brăila, Centrul Cultural Nicăpetre, pentru a adăposti donaţia sculptorului. După o perioadă de funcţionare a fost închis pentru lucrări de reabilitare şi redeschis pentru public în data de 12 noiembrie 2010.



Piese de schimb pentru camioane si autobuze


Ziar online stiri Sud est Romania